Ziua Drapelului, marcată de Forțele Navale Române

Ziua Drapelului, marcată de Forțele Navale Române. FOTO SMFN

Marinarii militari vor celebra sâmbătă, 26 iunie, Ziua Drapelului, în garnizoanele Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea, Babadag și București, prin ceremonii militare de înălțare a Drapelului Național al României.

Potrivit Statului Major al Forțelor Navale, la Constanța, Drapelul va fi înălțat, în acordurile Imnului Național, pe faleză, la catargul de pe esplanada din fața Comandamentului Flotei, începând cu ora 10.00, la Brăila, la Catedrala „Nașterea Domnului” și în Piața Independenței, în intervalul orar 09.00 – 10.00, la Tulcea, la Cimitirul Eroilor, la ora 10.00, la Babadag, la Monumentul Eroilor, de la ora 09.00, în Mangalia și București, la sediul unităților militare.

Culorile Drapelului Național sunt purtate pe uniforma de Marină, cu onoare și cu mândrie, de fiecare militar din Forțele Navale Române și evocă trecutul glorios al poporului român, în lupta pentru libertate și unitate națională, precum și datoria sfântă a marinarilor militari de a servi cu credință Patria, de a apăra, cu orice preț, suveranitatea și independența României. Cele trei culori ale Drapelului Național sunt împărțite în mod egal și reprezintă principiul egalității, iar orientarea culorilor semnifică verticalitatea poporului român.

Anul acesta, se împlinesc 173 de ani de la data de 26 iunie 1848, când a fost adoptat Tricolorul (roșu, galben și albastru) ca steag al tuturor românilor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*