Ziua Dobrogei sărbătorită printr-un spectacol cu muzica, meșteșugurile și gastronomia tuturor etniilor

Afișul evenimentului de Ziua Dobrogei
Afișul evenimentului de Ziua Dobrogei

Ziua Dobrogei este o zi a unităţii în diversitate, a comunicării şi a apartenenţei la o comunitate greu încercată de-a lungul timpului, dar care a demonstrat că respectul pentru ceilalţi şi toleranţa sunt cele mai bune „arme“ pentru a cuceri un loc de frunte la masa istoriei. Luni, 14 noiembrie 2016, întreaga Dobroge sărbătoreşte 138 de la revenirea la România, după Războiul de Independenţă.
Data celebrării a fost stabilită pentru duminică, 13 noiembrie, atunci când invităm toţi constănţenii în Piaţa Ovidiu, la Festivalul Etniilor Dobrogene. De la ora 12.00, cele mai vechi comunităţi de la malul mării vă vor dezvălui lumea fascinantă a simbolurilor, tradiţiilor, dansurilor, gastronomiei, poveştilor şi meşteşugurilor, într-un eveniment cum nu s-a mai văzut!

Asociaţia Italienilor din România, Centrul Cultural Judeţean Constanţa „Teodor T. Burada“, Comunitatea Aromână din România, Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România, Asociaţia Partida Romilor „Pro Europa“, Primăria Comunei Cumpăna, Uniunea Armenilor din România, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România, Uniunea Democrată Turcă din România, Uniunea Elenă din România, Uniunea Polonezilor din România „Dom Polski“ şi Universitatea „Ovidius“ din Constanţa pregătesc un spectacol inedit, pentru a aniversa cum se cuvine cea mai importantă zi pentru toţii locuitorii dintre Dunăre şi Marea Neagră. Invitaţi speciali: Mahala Rai Banda, Aneta Stan şi Ionuţ Galani.

Duminică, 13 noiembrie, în Piaţa Ovidiu îşi deschide porţile şi un Târg gastronomic multietnic. Toate comunităţile stăpânesc perfect arta culinară tradiţională specifică şi vă vor delecta cu cele mai bune preparate, după reţete originale. Nu vor lipsi nici meşterii populari, care s-au hotărât să îşi mute atelierele în stradă, mândri de tradiţiile şi meşteşugurile învăţate din moşi-strămoşi şi de produsele născute din mâinile lor îndemânatice. În târgul lor, vă veţi putea desfăta privirea şi cu expoziţii dedicate Zilei Dobrogei, realizate în parteneriat cu Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*