Primăria şi Consiliul Local Cumpăna, județul Constanța organizează o serie de manifestări prilejuite de Ziua Armatei Române.
De Ziua Armatei Române, sărbătoare devenită tradițională, cinstită de întreaga noastră națiune pentru conținutul său simbolic, reprezentanții administrației publice locale Cumpăna adresează tuturor cadrelor militare în activitate și în rezervă, dar și veteranilor de război, aprecierile pentru nobila și neobosita activitate, de înalt profesionalism, pusă în slujba țării pentru garantarea suveranității, independenței și unității statului, integrității teritoriale și democrației constituționale, împreună cu cele mai sincere urări de sănătate și împliniri.
Militarii vor fi sărbătoriți și comemorați vineri, 25 octombrie, după următorul program:
- ora 10.00 – depuneri coroane de flori la “Memorialul Eroilor”, amplasat în comuna Cumpăna, Str. Sos. Constanței nr. 2B
- ora 10.15 – Monumentul Eroilor din Primul Rǎzboi Mondial situat ȋn apropierea Bisericii „Sfânta Maria;
- ora 10.30 – Monumentul eroilor din cel de-al doilea război mondial, situat în fața Casei de Cultură din Cumpăna.
Be the first to comment