Primăria municipiului Mangalia organizează, în perioada 13 – 15 august, în Portul Turistic din localitate, mai multe evenimente prilejuite de sărbătorirea Zilelor orașului și Zilei Marinei.
Turiștii și localnicii sunt așteptați, în fiecare seară, începând cu orele 18.00, să asiste la o serie de spectacole susținute de cei mai în vogă artiști.
Astfel, sâmbătă, 13 august, seria celor trei zile de distracție și voie bună de la malul mării va debuta cu un concert al solistei Alina Eremia, care va încânta audiența, alături de Yuka, IDK, Marko Glass.
Duminică, 14 august, sunt așteptați cu un alt recital incendiar, interpreții de la 3 Sud Est, dar și artista Erika Isac.
Seara zilei de Sfânta Maria, luni, 15 august, va fi dedicată tuturor participanților la eveniment și marinarilor de pretutindeni, când pe scena din Portul Turistic, va concerta Andia și Adi Istrate.
În toate cele trei zile de concerte, vor susține microrecitaluri și vor dansa pe aceeași scenă artiști talentați ai Mangaliei.
Ca în fiecare an, Ziua Marinei Române va fi marcată și de Garnizoana Mangalia, care va organiza o serie de activități dedicate acestei sărbători.
Astfel, luni, 15 august, începând cu ora 10.00, va fi organizată o ceremonie militară, în Portul Turistic, ocazie cu care va avea loc întâmpinarea Comandantului Garnizoanei, va fi arborat drapelul național, geacul și marele pavoaz, simboluri distincte ale marinarilor. Evenimentul dedicat acestei zile importante va cuprinde și o slujbă religioasă, dar și o serie de activități, special pregătite pentru cei care vor dori să ia parte la manifestări.
Cele mai așteptate momente vor fi, ca în fiecare an, cele ale Zeului Neptun, a cărui debarcare simbolică va avea loc pe cheul din Portul Turistic pentru a anunța jocurile marinărești, apreciate de public, cu fiecare ocazie. De la eveniment nu vor lipsi exercițiile tactice demonstrative, parada ambarcațiunilor cu vele, expozițiile de tehnică militară sau atelierele interactive.
Manifestările prilejuite de marea sărbătoare a marinarilor vor mai cuprinde un concert de muzică de fanfară și alte activități specifice. Evenimentele dedicate Zilelor Mangaliei și a celebrării Marinei Române se vor încheia în jurul orelor 22.00, printr-un moment emoționant – retragerea marinarilor către cazarmă cu torțe în mâini, defilând pe faleza din Portul Turistic și cu un spectaculos foc de artificii.
Be the first to comment