Zeci de amenzi aplicate, vara aceasta, de comisarii de mediu pe litoral, valoarea totală a sancțiunilor depășind 1,2 milioane de lei

Bilanțul acțiunilor de control desfășurate de comisarii GNM pe litoral.. FOTO: GNM

Garda Națională de Mediu a desfășurat o amplă acțiune de control în zona stațiunilor de pe malul Mării Negre pe toată durata vârfului de sezon estival, respectiv în perioada 11 iunie – 14 august. Aceasta a vizat verificarea respectării prevederilor legislației de mediu la nivelul unităților de cazare și alimentație publică, al șantierelor precum şi al operatorilor de salubritate care activează în zonă.

Acțiunea, care a fost coordonată de comisarul general adj. Florin Bănică, s-a desfășurat cu sprijinul mai multor echipe de comisari din țară, care au fost detașate pe litoral în scopul suplimentării efectivelor Comisariatului Județean Constanța și al eficientizării tipului de reacție în cazul sesizărilor primite de la cetățeni.

În timpul controalelor, comisarii GNM au constatat numeroase încălcări ale legislației de mediu, fapt care a generat următoarele rezultate ale acțiunii de control:

  • 182 de inspecții efectuate;
  • 84 de sancțiuni aplicate;
  • 1.204.000 lei valoarea totală a amenzilor;
  • șase suspendări de activitate, o desființare de lucrări cu aducerea terenului la starea inițială, precum și confiscarea unui autovehicul;
  • a fost înaintată și o sesizare penală, către organele în drept, pentru depozitări necontrolate de deșeuri.

„Am extins numărul de controale în zona stațiunilor de pe litoralul Mării Negre, pentru ca turiștii care își petrec vacanța aici să se bucure de plaje și unități de cazare curate și primitoare. Evident, au fost găsite numeroase nereguli, motiv pentru care am aplicat sancțiuni drastice și am ajuns până la suspendări de activitate și sesizări penale pentru cei care nu înțeleg că trebuie să respecte legea. Sperăm că, pe viitor, cei vizați vor înțelege că unde-i lege nu-i tocmeală și vor lua din timp măsuri pentru evita să fie sancționați”, a declarat, la finalul acțiunii, Florin Bănică.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*