Week-end plin pentru jandarmii constănţeni

Irina Drăgan, angajată a Jandarmeriei. FOTO Facebook
Irina Drăgan, angajată a Jandarmeriei. FOTO Facebook

În perioada 11-12 martie a.c., peste 60 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, în cooperare cu lucrători din cadrul I.P.J. Constanţa şi I.S.U. Constanţa, vor acţiona pentru asigurarea climatului de ordine la o serie de evenimente sportive organizate în zona de responsabilitate, pentru ca acestea să se poată desfăşura în condiţii de siguranţă.

Sâmbătă 11 martie şi duminică 12 martie a.c., jandarmii constănţeni vor veghea la desfăşurarea în condiţii de siguranţă a meciurilor de fotbal din cadrul Turneului Telegraf, competiţie sportivă ce se va desfăşura la Sala Sporturilor din municipiul Constanţa.

Sâmbătă 11 martie a.c., vor fi asigurate măsuri de ordine publică la meciul de handbal feminin dintre echipele C.S.U. Neptun Constanţa şi S.C.M. Piteşti, eveniment sportiv ce se va desfăşura la Sala Sporturilor, începând cu ora 13.00.

În aceeaşi zi, jandarmii constănţeni vor fi prezenţi în zona Sălii Sporturilor pentru asigurarea ordinii publice la meciul de handbal masculin dintre echipele A.H.C. Dobrogea Sud Constanţa şi C.S.M. Focşani, partidă ce va începe la ora 16.00.

Tot sâmbătă, oamenii legii vor veghea la desfăşurarea în condiţii de siguranţă a meciului de fotbal dintre F.C. Viitorul II şi Metaloglobus, partidă ce se va desfăşura pe stadionul „Orăşenesc” din Ovidiu, începând cu ora 15.00., dar şi a următoarelor partide de fotbal: C.S. Axiopolis Sport Cernavodă – Viitorul Domneşti şi Avântul Comana – A.S.S.C.S. Farul Constanţa

Duminică, 12 martie a.c., jandarmii vor asigura climatul de ordine şi siguranţă în zona Sălii Sporturilor, cu ocazia meciului de baschet masculin dintre echipele Baschet Club Athletic Constanţa şi C.S. Agronomia Sports Bucureşti, partidă programată să înceapă la ora 14.30.

Suporterii echipelor precum şi ceilalţi spectatori au obligaţia legală de a respecta regulile de convieţuire socială şi mãsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine, pe traseele de deplasare, în apropierea şi în interiorul arenelor sportive.

“Recomandăm suporterilor să dea dovadă de fair-play, să nu se implice în conflicte şi să se delimiteze de orice formă de violenţă, ce ar conduce la tulburarea ordinii publice în arenele sportive, atât pe durata meciurilor cât şi după terminarea acestora”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Constanța

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*