Fostul director al Arhivelor Naționale, filiala Constanța, va fi onorat și de municipalitate. El urmează să primească titlul de Cetățean de Onoare Post-Mortem.
În expunerea de motive, primarul Decebal Făgădău spune că “istoricul Virgil Coman a fost un erudit și tenace cercetător al documentelor istorice românești pe care cu migală, multă muncă și dragoste le-a recenzat și publicat în numeroase monografii și volume ale istoriei Dobrogei.”
Inițiativa acordării acestui titlu a apărut inițial în mass-media locală din Constanța.
“Virgil Coman trebuie să fie cetățean de onoare post mortem al Constanței. Așa le vom spune copiilor săi, soției, că știm și apreciem tot ce a făcut pentru Constanța, din calitatea de director al Arhivelor Naționale, de istoric, de scriitor. Așa, poate, vom da un exemplu: că ne pasă de oamenii de valoare, măcar în al doisprezecelea ceas”, a scris jurnalistul Cristian Hagi.
Ideea a fost susțintă imediat de către IPS Teodosie, care a declarat la înmormântarea lui Virgil Coman că o va propune administrației locale. De altfel, în referatul care însoțește propunerea există și o adresă semnată de Arhiepiscopul Tomisului.
Ședința în care va fi acordat titlul are loc pe 31 august 2016.
Be the first to comment