VIDEO Vălurean amendat cu 500 de lei după ce câinele său a mușcat o fetiță și o femeie, pe stradă

Vălurean amendat cu 500 de lei după ce câinele său a mușcat o fetiță și o femeie

Un bărbat din Valu lui Traian a fost amendat, vineri, cu 500 de lei, după ce câinele său, scăpat din curte, a mușcat o fetiță în vârstă de 3 ani și o femeie ce o însoțea, pe stradă.

Incidentul s-a petrecut pe strada Eminescu din Valu lui Traian și a fost surprins de camerele de vedere de la un magazin din zonă. În imagini se poate vedea cum câinele vine din spatele celor două și le atacă pe rând, întâi o mușcă pe fetița de trei ani, iar apoi pe însoțitoarea ei, în vârstă de 47 de ani.

Poliția Locală a identificat în scurt timp stăpânul câinelui și l-a amendat cu 500 de lei.

De asemenea, și polițiștii din cadrul Postului Valu lui Traian s-au sesizat în urma imaginilor care au apărut în spațiul public și desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin, conform OG nr. 55/2002.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*