Cine a pășit luni dimineață în sediul Primăriei Peștera a observat o liniște suspectă. Câțiva angajați trebăluiau de zor în Sala de Consiliu, transformată într-un fel de sală de mese pentru o ocazie specială.
Primarul Valentin Vrabie împlinea 50 ani. Este “fost primar” pentru că și-a dat demisia în urmă cu o săptămână, dar cei care i-au fost subordonați timp de opt ani încă nu acceptă această idee.
Sala de Consiliu avea pe perete un banner mare pe care scria “La mulți ani din toată inima”, în mijloc a fost așezat un laptop și un proiector cu un film special, iar pe masă a fost adus după ora 11.30 un tort cu trei etaje. Desertul dulce era ornat cu imagini imprimate în mațipan cu toate realizările care i-au adus faima națională lui Valentin Vrabie. Momente precum: biciclete pentru copiii din toată comuna, tablete pentru toți elevii, o școală nouă, parcul iluminat festiv pe timpul iernii, drumurile asfaltate în timp record și multe altele au apărut pe tortul aniversar.
Valentin Vrabie nu știa ce i se pregătește. A trecut pe la fostul său birou pentru câteva minute și a fost adus de viceprimarul Tudorel Grosu în sala de consiliu. Acolo s-a trezit înconjurat de toți angajații Primăriei care au început să-i cânte “La mulți ani”.
Momentul culminant al petrecerii a fost un film făcut de apropiații lui Valentin Vrabie despre problemele și bucuriile mandatelor sale. Noua piesă “Va urma” interpretată de Feli Donose exprimă cel mai bine cei opt ani în care Vrabie a condus comuna Peștera. Toți cei care au plâns alături de el la finalul clipului spun că Primăria era o mare familie și alături de consilierii independentți și colaboratori au reușit să o facă atât de cunoscută la nivel național.
Vă mulțumesc tuturor celor care astăzi ați găsit timp să vă gândiți la mine și să-mi transmiteți atâtea gânduri bune! Mulțumesc în special echipei din Primăria Peștera, domnilor consilieri care au fost lângă mine în toți acești ani dar și colaboratorilor Adrian Boioglu, Dorian I. Hapurnea și Cristian Hagi! Vă mulțumesc pentru surpriza oferită în această zi specială și mărturisesc că sunt fericit să vă știu alături de sufletul meu!
Posted by Valentin Vrabie on Monday, April 4, 2016
Be the first to comment