În urma accidentului de muncă din Portul Constanța, o persoană și-a pierdut viața. FOTO Cătălin Schipor
Un accident de muncă mortal s-a înregistrat marți noapte în Portul Constanța. Un docher a căzut în apă și a intrat în stop cardio – respirator, decedând la scurt timp la spital.
Incidentul s-a petrecut la bordul navei Rome Trader, aflată sub pavilion Liberia, în jurul orei 22.30. Victima întindea o prelată peste un capac al navei, moment în care s-a dezechilibrat și a căzut în apă. S-a dat alarma, iar un echipaj al ARSVOM a intervenit la fața locului, reușind să scoată victima din apă. Când a afost preluat de echipajul SMURD ce aștepta pe mal, bărbatul se afla în șoc hipotermic, în stop cardio – respirator. A fost resuscitat și transportat la Spitalul Județean Constanța, dar a decedat la scurt timp.
Inspectorii ITM Constanța și polițiștii de la Transporturi efectuează cercetări pentru a se stabili condițiile în care s-a produs accidentul de muncă.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În cursul zilei de 16 ianuarie, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală, au acționat pe raza municipiului Constanța, în scopul verificării, respectării prevederilor legale referitoare la consumul produselor din tutun în spațiile publice […]
Un elev constănțean din clasa a IX-a a Liceului Virgil Madgearu a ajus în arestul IPJ constanța după ce a agresat un cadru didactic. Fapta s-a produs în timpul orelor de curs, în ziua de […]
Magistrații Tribunalului București au pronunțat astăzi condamnarea în dosarul de spălare de bani și luare de mită deschis pe numele lui Dănuț Căpățână. Fostul manager al Spitalului de Urgență Constanța a primit o condamnare record: […]
Be the first to comment