Un bărbat în vârstă de aproximativ 50 de ani a murit, joi, înecat, după ce a intrat să se scalde în mare pe o plajă din Eforie Nord.
Salvatorii constănțeni au fost solicitați să intervină, joi după-amiază, în stațiunea Eforie Nord, după ce un bărbat de circa 50 de ani fusese scos din mare, în stare de inconștiență, de către salvamari, care îl găsiseră plutind în apă.
La fața locului s-au deplasat paramedicii SMURD și șenilata PPA din Eforie Nord, ulterior în zonă fiind trimis și elicopterul SMURD.
Cadrele medicale au început imediat protocolul de resuscitare, dar în ciuda eforturilor depuse de paramedici, medici și salvamari, nu s-a reușit resuscitarea bărbatului acesta fiind declarat decedat. Trupul va fi transportat la morgă, medicii legiști urmând să stabilească în urma necropsiei cauzele exacte ale decesului.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Cătălin Anghel este antreprenor cu o experiență de zeci de ani de afaceri în domeniul tehnologiei. El îți dă câteva ponturi despre cum poți să găsești o ofertă mai bună de Black Friday.
Portul Constanța va fi vizitat, vreme de 3 zile, de fregata canadiană HMCS Fredericton. Nava face parte din Gruparea Navală Permanentă NATO din Marea Mediterană (SNMG-2) De vineri până duminică, comandorul Craig BAINES, comandantul flotei […]
Comedia “Gunoierul” scrisă de Mimi Brănescu poate fi urmărită marți, 6 februarie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional pentru Tineret “Jean Constantin” din Constanța. Redacția CTnews oferă șansa cititorilor publicației să câștige 3 invitații duble […]
Be the first to comment