Poliţiştii de combatere a criminalității organizate sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. din Constanţa au prins în flagrant un bărbat, în vârstă de 30 de ani, bănuit de trafic de droguri de risc. Oamenii legii au ridicat peste 90 de grame de canabis și 16.800 lei.
Mai exact, la data de 10.08.2016, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate din Constanța împreună cu cei din cadrul Serviciului de Operațiuni Speciale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au prins în flagrant un bărbat, pe Drumul Național 22C, în timp ce intenționa să pună în vânzare droguri de risc.
În urma controlului autoturismului cu care se deplasa bărbatul, polițiștii au depistat și ridicat peste 90 de grame de canabis.
Totodată, oamenii legii au pus în executare 3 mandate de percheziție la locuințele folosite de persoana în cauză, din municipiul Medgidia, în urma acestora ridicând suma de 16.800 lei, existând indicii că provine din vânzarea drogurilor.
Bărbatul, în vârstă de 30 de ani, a fost prezentat procurorului de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, care a dispus măsura preventivă a reținerii pentru 24 ore, iar la data de 11.08.2016 acesta a fost prezentat Tribunalului Constanța care a emis pe numele bărbatului un mandat de arestare preventivă pentru 30 zile, pentru săvârșirea infracțiunii de oferire, deţinerea ori alte operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc, fără drept.
Be the first to comment