VIDEO Tabara Internațională de pictură “Lucian Grigorescu” repune Medgidia pe harta culturală a țării. Prefectul Albu a lăudat eforturile administrației Vrabie

Primarul Valentin Vrabie și prefectul Ioan Albu. FOTO Adrian Boioglu
Primarul Valentin Vrabie și prefectul Ioan Albu. FOTO Adrian Boioglu

Județul Constanța duce lipsă de cultură, iar evenimentele de acest fel au început să fie din ce în ce mai rare. Surprinzător, municipiul Medgidia este cel care a reușit să spargă monotonia verii cu o tabără internațională de artă.

Aflată la a 14-a ediție, Tabăra Internațională de pictură “Lucian Grigorescu” a adunat artiști mai tineri, dar și pictori de calibru sub lumina aceleiași expoziții de artă.

La vernisajul care a avut loc la finalul săptămânii trecute au participat critici de artă și iubitori ai frumosului, dar și primarul Valentin Vrabie și prefectul Ioan Albu.

Edilul de la Medgidia a reamintit faptul că municpiul are nevoie de un Muzeu. Clădirea pe care Valentin Vrabie o dorește să intre în patrimoniul municipalității este prinsă încă în ițele birocrației de la Consiliul Județean Constanța.

“Suntem cu procedurile aproape de final și sper ca în curând să începem reabilitarea muzeului. Medgidia se poate lăuda că are artă, are cultură, are niște bogății inestimabile. Oamenii nu le pot vedea decât prin diversele insituții unde sunt ele acum. Tot ce e bun și frumos în Medgidia are susținea mea. Este a doua oară în viața mea când particip la astfel de evenimente. Dacă anul trecut eram puțin “speriat” pentru că nu știam cum să abordez acest domeniu, anul acesta am reușit să înțeleg multe dintre tainele artistului. Îi îndemn pe toți oamenii să le urmărească”, a declarat primarul Valentin Vrabie.

Prefectul Ioan Albu a lăudat felul în care administrația locală din Medgidia a înțeles să încurajeze actul cultural.

“Apreciez activitatea administrației publice din Medgidia. Din partea instituției Prefectului au toate ușile deschise. Am rămas puțin dezamăgit că astfel de festivități nu se mai fac și în celelalte orașe ale județului nostru, ci doar aici la Medgidia. Acești artiști au nevoie de niște spații civilizate în care să expună. Am observat în Mamaia că sunt pe marginea falezei. Ar fi bine ca în fiecare oraș să existe un astfel de loc”, a declarat prefectul Ioan Albu.

Tabăra Internațională de Pictură ”Lucian Grigorescu”, s-a desfășurat anul acesta în perioada 31 iulie – 06 august.

Cu ocazia celei de a XIV – a ediții a prestigiosului eveniment cultural, municipalitatea locală s-a bucurat de prezența celor mai buni artiști plastici contemporani din Algeria, Turcia, Regatul Bahrein, Cipru de Nord, Polonia și România.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*