Două fete despre care se bănuia că sunt gemene s-au dovedit a fi unite. Mama lor nu este la prima naștere. Fetele mai au încă patru frați și surori mai mari. Medicii sunt rezervați în privința șanselor lor de supraviețuire.
Femeia din localitatea constănțeană Valu lui Traian are 25 ani și nu a mers deloc la medic în timpul sarcinii. Medicii de la Spitalul de Urgență Constanța s-au trezit cu ea în travaliu, i-au făcut o echografie și au aflat că fetele sunt unite în dreptul sternului și împart același ficat.
Copilele au doar 34 de săptămâni și cântăresc împreună 3 kilograme. Directorul medical al spitalului, Mihnea Avram, spune că siamezele nu respiră singure, așa că sunt intubate, dar sunt stabile hemodinamic.
“Dacă supraviețuiește unul singur trebuie salvat celălalt. Dacă trăiesc amândoi trebuie măsuri complexe pentru separare. Au mai fost cazuri când au fost lăsați până la 6 luni și abia apoi separați. Aici însă, cu un singur ficat, e complicat”, a explicat Mihnea Avram.
Doctorul este de părere că decizia separării lor va fi luată abia după ce o să mai crească. Vârsta fragedă face ca echografia să fie ireevantă. Un RMN ar fi mai de folos medicilor, dar acesta nu poate fi făcut acum.
Medicul ginecolog, dr. Nicolae Zisu, spune că mama este în stare bună, dar nu a înțeles care este starea fetițelor ei. Până în momentul de față ea nu a fost vizitată de niciun membru al familiei.
Neonatologul Vlad Tica a explicat că este vorba despre o “anomalie de segmentare. Dintr-un singur ou fecundat a rezultat doi gemeni care, în mod normal, în procesul evolutiv se separă. Această separare poate să nu fie completă. De aici încolo se ocupă secția neonatologie. Investigația trebuie să arate ce e comun la cei doi gemeni – ficat, inima, etc – și apoi urmează consultul de chirugie ca să vedem în ce măsură pot fi separați. Cei mai mulți gemeni decedează până la prima aniversare. În lume sunt cam 250 de operații reușite.”
Dr. Vlad Tica spune că o sarcină urmărită nu ar fi dus totuși la o rezolvare a problemei.
Familia Derviș locuiește pe strada Plaiului din comuna constănțeană Valu lui Traian. Mama de 24 ani stă în aceeași casă sărăcăcioasă cu mama ei și cu cei patru copii. Bunica minorilor susține că fata știa că e însărcinată și s-a simțit bine până noaptea trecută. Spune că a vizitat-o abia marți seara după ce a aflat de la televizor despre siameze. Ea a vorbit cu fata ei și apoi l-a lăsat pe tatăl copiilor în salonul de spital.
Copilele au fost transferate de medici la Spitalul Marie Curie din capitală, unitate medicală cu experiență în astfel de cazuri.
1 Trackback / Pingback