Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontiera Ostrov au reținut trei cetățeni palestinieni, doi sirieni și un cetățean din Eritreea, care au trecut ilegal frontiera în România, din Bulgaria, cu intenția de ajunge ulterior în țări din vestul Europei.
Potrivit Gărzii de Coastă, în data de 21 august, polițiștii de frontieră aflați în dispozitivul de supraveghere a frontierei de stat din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Ostrov au observat în jurul orei 11.00, trei persoane în zona localității Esechioi, care nu își justificau prezența.
În urma verificărilor efectuate de polițiștii de frontieră s-a stabilit faptul că aceștia sunt cetățeni palestinieni, cu vârste cuprinse între 23 și 32 de ani, care au trecut ilegal frontiera de stat din Bulgaria în România.
Ca urmare a misiunilor de supraveghere și control la frontiera de stat, în aceeași zi, în jurul orei 14.00, lucrătorii din cadrul aceluiași sector au depistat într-un autoturism înmatriculat în Germania, un cetățean din Eritreea în vârstă de 23 de ani, care de asemenea a trecut ilegal frontiera de stat din Bulgaria în România.
În cursul zilei de luni, 22 august, polițiștii de frontieră constănțeni au depistat în zona Punctului de Trecere a Frontierei Ostrov, doi cetățeni sirieni care au trecut ilegal frontiera de stat în România din țara vecină, cu intenția de ajunge ulterior în țări din vestul Europei.
Ca urmare a celor constatate, persoanele au fost preluate, în baza Acordului de readmisie între România și Republica Bulgaria, de către autoritățile de frontieră din Bulgaria, în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale ce se impun, polițiștii de frontieră efectuând cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trecere ilegală a frontierei de stat.
Be the first to comment