VIDEO Scafandrii Gărzii de Coastă au reușit să localizeze epava pescadorului „Sea Shark 1”, în apropiere de Grindul Chituc

Scafandrii Gărzii de Coastă au reușit să localizeze epava pescadorului „Sea Shark 1”. FOTO captură video

Scafandrii Gărzii de Coastă au reușit să localizeze sâmbătă, 22 mai, epava pescadorului „Sea Shark 1”, dat dispărut la începutul acestei săptămâni în zona Gura Portiței, cu tot cu cei cinci marinari aflați la bord. Trei dintre victime au fost găsite luni, 17 mai, dar doi dintre marinari încă sunt dați dispăruți.

Potrivit reprezentanților Gărzii de Coastă, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, împreună cu o echipă de scafandri din cadrul Gărzii de Coastă și două mijloace de mobilitate navală, au desfășurat activități in vederea identificării epavei unei ambarcațiuni.

„Echipa de scafandri a Gărzii de Coastă a acționat sub coordonarea CCC SCOMAR, localizând și identificând epava pescadorului Sea Shark 1, la o distanță de aproximativ 10 km Est de Chituc și la o adâncipe de circa 21 de metri”, au precizat sursele citate.

În cauză, sub coordonarea procurorului de caz, sunt derulate cercetări cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă și distrugere sau avarierea unei nave, iar în perioada următoare vor fi desfășurate activități pentru identificarea cauzelor care au condus la scufundarea pescadorului și recuperarea corpurilor neînsuflețite ale membrilor de echipaj.

Operațiunile de căutare/salvare au fost declanșate în data de 17 mai, la ora 08.20, când Centrul Maritim de Căutare și Salvare de Vieți Omenești pe Mare (MRCC) din cadrul Autorității Navale Române a fost informat de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență Tulcea că pescadorul „Sea Shark 1”, pavilion România, nu s-a întors la baza de acostare din portul Midia. MRCC, după investigațiile făcute asupra situației, a declanșat operațiunile de căutare și salvare (SAR), în conformitate cu prevederile Planului Național SAR și procedurile specifice de căutare și salvare din cadrul MRCC, a celor cinci persoane care formau echipajul navei „Sea Shark 1”, toate de naționalitate română.

Operațiunile de căutare și salvare (SAR) au implicat două nave specializate SAR aparținând Agenției Române de salvare a Vieții pe Mare (ARSVOM), trei nave aparținând Gărzii de Coastă, un elicopter aparținând Ministerului Afacerilor Interne și un elicopter al Forțelor Navale Române din cadrul Ministerului Apărării Naționale (MApN), precum și grupul de pescadoare cu baza de acostare în portul Midia. Totodată, în cadrul operațiunilor de căutare și salvare (SAR), MRCC a coordonat și aeronava specializată în acțiuni de urgență pe mare, pusă la dispoziție de Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (FRONTEX), care executa acțiuni specifice în cadrul acțiunii MMO Black Sea 2021. Acțiunea de căutare și salvare s-a desfășurat până la căderea nopții și au avut ca rezultat recuperarea din apă a trei persoane decedate, care au fost transportate de nava „Sea Shark 2”, în portul Midia, de unde au fost preluate de către organele abilitate.

În data de 18 mai, operațiunile de căutare și salvare a ultimilor doi membri de echipaj de pe „Sea Shark 1” au fost reluate cu patru nave, dintre care trei ale ARSVOM și una a Gărzii de Coastă și un elicopter aparținând MApN. Începând cu ora 17.00, aeronava pusă la dispoziție de FRONTEX s-a alăturat unităților implicate în căutarea celor două persoane dispărute. Operațiunile de căutare s-au suspendat începând cu orele 20.30 datorită scăderii vizibilității și căderii nopții. Ulterior, operațiunile de căutare au fost suspendate până la primirea de informații referitoare la cazul Sea Shark 1.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*