Jandarmii Inspectoratului Județean Constanța au aplicat, în cursul nopții trecute, sancțiuni în sumă totală de 10.000 de lei, pentru organizarea și participarea la un spectacol pe plaja din Tuzla.
Potrivit IJJ Constanța, în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01.00, jandarmii constănțeni au fost sesizați cu privire la faptul că pe plaja din comuna Tuzla are loc un eveniment artistic la care participă mai multe persoane, fără să fie respectate măsurile de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2.
„Ajunși la fața locului, oamenii legii au constatat că sesizarea se confirmă, mai multe persoane participând la un spectacol de muzică mixată de un DJ”, au transmis reprezentanții IJJ Constanța.
Organizatorul acestui eveniment a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2.000 de lei, iar participanții aflați la fața locului au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 8.000 de lei.
„Reamintim tuturor cetățenilor faptul că pot solicita sprijinul Jandarmeriei prin apelarea Serviciului Național Unic pentru Apeluri de Urgență – 112 sau pot sesiza cel mai apropiat echipaj de jandarmerie, atunci când sunt victimele unor fapte antisociale sau sunt martori la săvârșirea unor astfel de fapte”, au mai precizat sursele citate.
Be the first to comment