Primăria Constanța a ales două proiecte din domeniul sportiv pentru finanțare. Regata Marilor Veliere și o regată mai mică de pe Lacul Tăbăcărie primesc maximul sumelor cerute.
Selecția de proiecte a fost făcută de către Primăria Constanța în urmă cu o lună. Bugetul maxim anunțat de administrația locală era de un milion de lei, iar fiecare proiect nu putea să ceară mai mult de 500.000 lei.
Primii norocoși au fost organizatorii Regatei Marilor Veliere, evenimentul care are loc peste doar o săptămână în Portul Constanța. Ei au primit suma maximă – jumătate de milion lei din bugetul local. Evenimentul era, până ieri, finanțat din bani privați. Organizatorii aduc la Constanța, pentru a doua oară, mai multe nave din diferite țări.
Constănțenii și turiștii sunt așteptați de joi, 8 septembrie să vadă sosirea navelor și apoi să le viziteze pe fiecare în parte. Organizatorii aduc în zona Danei de Pasageri din Portul Constanța mai multe trupe românești. Artiștii anunțați sunt Vama, Corina, Vunk și Loredana.
Ediția precedentă a Regatei Marilor Veliere s-a remarcat prin traficul mare de vizitatori interesați de un astfel de eveniment inedit, dar și prin incidentul care i-a avut ca protagoniști pe președintele Traian Băsescu și pe un constănțean cu probleme medicale care l-a scuipat pe șeful statului de atunci.
Be the first to comment