VIDEO Prefectul Silviu Coșa spune că nu s-au înregistrat creșteri substanțiale ale noxelor în urma incendiului de la Celco

Incendiu puternic la fabrica de materiale de construcții Celco. FOTO ISU Constața

Prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, prezent în zona fabricii Celco pe toată perioada intervenției pompierilor, spune că incendiul a fost localizat, iar acum se caută să se îndepărteze orice risc ar mai putea exista, având în vedere produsele care sunt depozitate. El a mai precizat că o echipă de specialiști va determina exact din ce motive au explodat pasta de aluminiu din depozitul respectiv.

„Din fericire nu a existat nicio victimă. Vorbim despre o magazie care era exterioară secției de lucru, o magazie în care era pulbere sau pastă de aluminiu. Zece tone, sau 30 de tone, după o primă declarație, rămân specialiștii și echipajul de la Arme și Explozibili care a venit de la Poliția Județeană să determine exact ce s-a întâmplat. Incendiul a fost localizat de mai bine de o oră, în momentul de față se caută să se îndepărteze orice risc ar mai putea exista, având în vedere produsele care sunt depozitate. (…)Este vorba de acea pastă sau pulbere de aluminiu care, din motive pe care nu le cunoaștem, rămâne ca specialiștii să vadă despre ce e vorba, a explodat. Și, ulterior, flăcările și scânteile au ajuns la o zonă în care erau depozitate role de carton bituminat. Acelea de fapt au ars.

Exploziile s-au auzit de la aluminiu, în momentul de față se acoperă cu nisip zona în care a fost aluminiul și se încearcă îndepărtarea și izolarea oricărui potențial pericol datorat substanțelor care sunt depozitate în platforma respectivă”, a explicat Silviu Coșa.

Prefectul județului Constanța a mai precizat că la fața locului se află și specialiști de la Garda de Mediu și, în ceea ce privește emisiile toxice rezultate în urma incendiului, acestea au fost dispersate de ploaie.

„În ceea ce privește emisiile, fiind vară, a doua parte a zilei, briza influența curenții de aer, aceștia se deplasau cum era și vizibil norul de fum, înspre nord-nord-vest. Ulterior a venit și ploaia care, conform datelor primite de specialiștii de la Meteorologie de la București, nu a făcut altceva decât să disperseze eventualele emisii toxice. Sunt înăuntru și specialiști ai Gărzii de Mediu și ai Agenției de Mediu cu aparatele mobile pe care le au la dispoziție. Nu au determinat creșteri substanțiale ale noxelor astfel încât să putem aprecia că există cel mai mic pericol pentru populație”, a mai declarat Silviu Coșa.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*