VIDEO Polițiștii de frontieră constănțeni au revenit acasă după o nouă misiune internațională încheiată cu succes

Revenierea in tara a navei maritime MAI 2114, din cadrul Garzii de Coasta FOTO Garda de Coasta
Revenierea in tara a navei maritime MAI 2114, din cadrul Garzii de Coasta FOTO Garda de Coasta

Polițiștii de frontieră constănțeni, membri ai echipajului navei maritime MAI 2114, s-au întors acasă luni, 25 mai, după o nouă misiune internațională sub egida Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (FRONTEX) încheiată cu succes. Voiajul a durat aproximativ trei luni și s-a desfășurat în Marea Egee, fiind prelungit cu peste două săptămâni în contextul răspândirii COVID-19.

Potrivit Gărzii de Coastă, nava maritimă de intervenție MAI 2114 a participat, între 16 martie și 22 mai, în cadrul operațiunii de intervenție rapidă la frontieră “Rapid Border Intervention (RBI) Aegean 2020”, organizată sub egida Frontex. Operațiunea s-a desfășurat în zonele operaționale Lesvos și Chios, ale Republicii Elene, iar cele două echipaje, aflate la bordul navei Poliției de Frontieră Române, au executat, prin rotație, misiuni de patrulare, supraveghere, căutare și salvare în Marea Egee, alături navele și echipajele din celelalte state membre Uniunii Europene participante la misiune.

Pe durata operațiunii, polițiștii de frontieră români au executat 57 de misiuni, timp în care nava Gărzii de Coastă a efectuat peste 680 ore de patrulare.

Inițial detașarea navei fusese planificată în perioada 16 martie – 06 mai, ulterior aceasta fiind extinsă în cadrul aceleiași operațiuni de intervenție rapidă, până la 22 mai.

„Această prelungire a avut loc în contextul răspândirii COVID-19, a evoluției ascendente a numărului de cazuri în statele din Europa și din afara acesteia, precum și a presiunii migraționiste la frontiera dintre Republica Turcia și Republica Elenă”, au transmis reprezentanții Gărzii de Coastă.

De asemenea, Poliția de Frontieră Română a detașat în cadrul Centrului Internațional de Coordonare – I.C.C. din Pireu un ofițer de legătură, care a menținut permanent legătura pe toată perioada desfășurării misiunii, între nava maritimă detașată de P.F.R. pe teritoriul statului membru și Centrul de Comandă și Control al SCOMAR.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*