Decanul de vârstă al Consiliului Local Medgidia a găsit o metodă prin care pensionarii municipiului să își aducă aminte de vremurile bune din tinerețe. Dumitru Popa a propus mai multe evenimente care se încadrează într-o lună a pensionarilor.
Propunerea a fost făcută după ședința de Consiliu Local de miercuri, 28 septembrie, iar activitățile ar putea fi programate pentru luna octombrie a acestui an.
Prima activitate este una sportivă. “Maratonul Bunicilor” propune ca bărbații să alerge pe o distanță de 1000m, iar femeile pe 800m. Cei mai agili pensionari vor avea parte de premii în bani care totalizează 1200 lei.
“Cinste Gloriilor orășenești” este evenimentul menit să ne aducă aminte de foștii sportivi de performanță ai orașului, dar și de personalitățile din domenii precum sănătate, management și cultură. Consiliul Local ar putea să aloce o sump de 3000 lei pentru premierea a zece oameni care au pus Medgidia pe hartă.
Următoarea activitate este menită să găsească cele mai elegante, îndemânatice dar și elegante pensionare. “Miss Bunica” premiază femeile care știu să răspundă corect întrebărilor de cultură generală, sunt cochete dar pot să uimească audiența și cu mâncarea gătită de ele. Premiile în bani nu depășesc 600 lei la acest capitol, dar renumele de “Miss Bunica” este cel mai important.
Pensionarii vor merge apoi la stadionul din Medgidia unde va avea loc “Meciul Amintirilor” dintre echipele I.M.U.M și Cimentul Medgidia. Jucătorii vor beneficia și ei de premii în bani dar și de o cupă specială.
“Seara Amintirilor” este evenimentul cel mai așteptat de cei de vârsta a 3-a. Seniorii vor asculta melodii vechi populare și de muzică ușoară, vor participa la concursul de dans unde valsul sau horele îi vor departaja pe cei mai buni și apoi vor putea să câștige premii în bani.
Cea mai lungă căsnicie va fi premiată cu o cină romantică, dar nici cei mai longevini medgidieni nu vor fi uitați.
Propunerea lui Dumitru Popa a fost acceptată de principiu de către consilierii locali. Primăria urmează să aloce sumele necesare din bugetul local pentru desfășurarea acestor evenimente. Valoarea totală nu depășește 8500 lei.
Iată și declarația consilierului Dumitru Popa, precum și a viceprimăriței Luminița Vlădescu pe această temă, surprinse de Constanța NEWS.
Be the first to comment