Epidemia de coronavirus afectează și Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii care îşi închide porţile pentru vizitatori. Asta înseamnă că Acvariul, Delfinariul și Planetariul nu vor mai primi public o vreme, însă Microrezervaţia cu animale rămâne deschisă şi poate fi vizitată de către constănţeni şi de către turişti. S-a luat acestă decizie pentru prevenirea răspândirii coronavirusului.
“Microrezervatia rămâne deschisă, însă Delfinariul, Acvariul și Planetariul se vor închide, cel puțin până pe 22 martie. Vom proceda la operațiuni de dezinfecție care vor fi urmate de o perioadă de așteptare așa cum trebuie să fie o dezinfecție serioasă. Președintele Consiliului Județean a luat această inițiativa de a închide săli de spectacole, muzee, etc, în ideea de a porni de la un zero pe 22 martie, de la un moment de dezinfecție și un moment in care tot ceea ce intră va trece prin dezinfectoare și va ieși pe alte căi pentru că în felul acesta să ne putem realiza un flux de urmărire și protecție a oamenilor care vin” spune Adrian Bîlbă, directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța.
Delfinariul, Acvariul şi Planetariul vor fi închise până pe 22 martie. Nimic nu e bătut în cuie: se poate lua oricând decizia ca această perioadă să fie prelungită. Scopul principal este ca epidemia de coronavirus să nu ajungă și în spațiile închise unde, prin definiție, sunt mulți vizitatori. Acvariul este un spațiu mic și înghesuit, Planetariul la fel, iar Delfinariul adună sute de oameni simultan la un spectacol.
“Avem o responsabilitate, și județul și noi ca manageri de muzee, avem responsabilitatea de a nu face rău. Să nu se îmbolnăvească oamenii când vin să vadă ceva frumos. Trebuie să-i asigurăm că așa ceva nu se va întâmpla. Din acest motiv plecăm de la acest “zero” de dezinfecție peste tot, după care instalăm dezinfectoare pentru mâini și pentru picioare, un traseu special pentru vizitatori, și așa mai departe. Asta ca totul să fie 100% sigur” explică managerul Adrian Bîlbă.
În tot acest timp, angajaţii nu vor concendiu, ci vor veni la serviciu. Cei care pot să lucreze de acasă, sunt îndemnaţi să rămână la domiciliu iar cine dă semne de răceală e sfătuit să meargă la medic.
“Angajații Complexului Muzeal în număr de 70 sunt la muncă, îngrijesc animalele, iar cei care au semne de răceală de orice fel sunt sfătuiți să stea acasă, să se verifice epidemiologic iar acolo unde putem, le dăm de lucru la domiciliu. În felul acesta reducem o presiune de populație în birouri, să ne funcționeze toate secțiile dar în același timp unii la domiciliu, unii acasă să putem preveni și această epidemie” explică directorul Adrian Bîlbă.
În perioada în care nu vor fi reprezentaţii, delfinii vor face lecții: vor exersa, cu alte cuvinte.
Be the first to comment