Puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu” (PM-274) s-a întors vineri, 5 iunie, din Marea Mediterană, unde a asigurat, în primul semestru al anului, conducerea grupării permanente NATO de luptă contra minelor Standing NATO Mine Counter Measures Group Two (SNMCMG-2).
Aflat, în premieră, la comanda grupării navale permanente a NATO de luptă contra minelor SNMCMG-2, vasul „Viceamiral Constantin Bălescu” a plecat din Portul Constanța luni, 20 ianuarie, în misiune pentru șase luni, în Marea Neagră și Marea Mediterana, alături de nave militare ale grupării navale din Bulgaria, Germania, Italia, Spania și Turcia, conform graficului de generare al forțelor realizat de Comandamentul Maritim Aliat al NATO (MARCOM).
În toată această perioadă, echipajul românesc a parcurs mai mult de 8.500 de mile marine și a acționat în conformitate cu angajamentele asumate de Armata României față de Alianța Nord-Atlantică și cu recomandările transmise la nivel mondial, referitoare la prevenirea răspândirii virusului COVID-19.
Puitorul de mine și plase „Viceamiral Constanțin Bălescu” a parcurs, anul trecut, un program amplu de reparații și de modernizare, fiind dotată cu echipamente moderne de navigație, de comunicații și de radiolocație.
Be the first to comment