Un magazin alimentar, situat pe strada Brizei din cartierul Poarta 6 din Constanța, a fost distrus noaptea trecută într-un incendiu izbucnit în urma unui scurt circuit electric.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, la fașa locului au fost direcționate patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
„Incendiul se manifesta generalizat la întreg magazinul alimentar, pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați. A fost afectat și un autoturism parcat în apropiere. Pe o latură a magazinului este și un rastel cu butelii”, au precizat sursele citate.
Focul a fost stins de pompieri după o intervenție de aproximativ două ore, dar a distrus acoperișul clădirii pe o suprafață de aproximativ 30 la sută. De asemenea, a fost deteriorata marfa în totalitate, dar și 20 la sută din autoturismul parcat în apropiere.
Potrivit pompierilor, din primele informații se pare că incendiul a fost provocat de un scurt circuit la un aparat electric.
Be the first to comment