VIDEO La Constanța se practică transhumanța pe Autostradă, ignorând legile și pericolul provocat participanților la trafic

Oi, măgari și ciobani pe Autostrada A2. FOTO Captură video

Proprietarii de ovine continuă să pună în pericol circulația rutieră, fără a ține cont de legi sau să le pese de pericolul pe care îl provoacă. Un individ din Seimenii Mici a fost sancționat de poliție după ce și-a mutat oile din județul Călărași în județul Constanța, blocând parțial Autostrada A2 cu turma sa.

O postare pe Facebook a atras în cele din urmă și atenția polițiștilor de la Brigada Autostrăzi. Un bărbat a filmat cum o turmă de oi circula pe podul Autostrăzii A 2 de peste Dunăre, blocând parțial circulația rutieră și punând în pericol participanții la trafic, acestea fiind „escortate“ de un bărbat cu o mașină pusă pe avarii și mai mulți ciobani pedeștri.

Potrivit reprezentanților IGPR, Brigada Autostrăzi a aflat de situație în jurul orei 7.30, turma de oi cu tot cu alai fiind depistați în zona kilometrului 160, pe raza județului Constanța.

Proprietarul oilor a fost identificat un bărbat din localitatea Seimenii Mici, cel care se afla la volanul autoturismului care supraveghea încheierea coloanei. Acesta a fost sancționat atât în calitate de conducător al turmei de oi cât și de conducător auto cu o amendă în valoare totală de 4.350 lei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*