VIDEO ÎPS Teodosie: “îl rugăm pe bunul Dumnezeu ca anul acesta să fie luminos, pașnic, plin de daruri”

Slujbă oficiată de IPS Teodosie. FOTO Adrian Boioglu
Slujbă oficiată de IPS Teodosie. FOTO Adrian Boioglu

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie a transmis un mesaj credincioșilor creștini-ortodocși în ziua Sfântului Vasile cel Mare. Ierarhul face apologia timpului pe care trebuie să-l petrecem în credință și să înțelegem că toate depind de noi.

Iată și programul comunicat de Arhiepiscopia Tomisului pentru următoarele trei zile.
Vineri, 1 ianuarie 2016când Biserica Ortodoxă prăznuiește Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului şi pe Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, începând cu ora 9.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanța.
În aceeași zi, de la ora 18.00, Întâistătătorul eparhiei se va întâlni, la Casa  de Cultură din Constanţa, cu clerul şi credincioșii, unde va avea loc și tradiționalul concert de colinde, susţinut de către Corala bărbătească ortodoxă „Armonia”, a Arhiepiscopiei Tomisului, şi Grupul bizantin „Sfântul Vasile cel Mare”, al parohiei „Sf. Vasile cel Mare” din Constanţa. 
Sâmbătă, 2 ianuarie 2016, începând cu ora 8.00, IPS Teodosie va oficia slujba de sfințire a bisericii schitului „Sfântul Serafim de Sarov”, din apropierea localității Ion Corvin, apoi va săvârși Sfânta Liturghie. În această zi, ortodocșii îl sărbătoresc pe Sf. Cuvios Serafim de Sarov.
Duminică, 3 ianuarie, de la ora 8.45, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Strunga, din județul Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*