Poliţiştii de frontieră constănțeni, împreună cu inspectori vamali şi comisari ai Gărzii de Mediu, au descoperit, în urma punerii în aplicare a două mandate de percheziție domiciliară în Ostrov și Lipnița, o instalație ilegală de producere a alcoolului și aproape 7.000 de litri de băutură alcoolică, în valoare totală de 140.000 lei.
Potrivit Gărzii de Coastă, polițiști de frontieră, împreună cu inspectori din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța şi comisari ai Gărzii de Mediu, continuând cercetările într-un dosar penal, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară emise de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța, pe raza localităților Ostrov și Lipnița.
„Astfel, cu această ocazie, a fost descoperită o instalație ilegală de producere a alcoolului și 6.960 litri de băutură alcoolică, în valoare totală de 140.000 lei, care aparțineau unui bărbat în vârstă de 57 de ani. Totodată, a mai fost descoperită şi suma de 32.700 de lei, a cărei provenienţă urmează a fi stabilită”, au precizat reprezentanții Gărzii de Coastă.
Poliţiştii de frontieră continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “producerea de produse accizabile înafara unui antrepozit fiscal autorizat”, iar întreaga cantitate de băutură alcoolică, sumele de bani descoperite și instalația de producere a alcoolului au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Be the first to comment