VIDEO Două mămici care au încercat să își facă singure dreptate și au agresat un elev într-o școală s-au ales cu dosar penal

În urma agresiunii, elevul a rămas cu semne pe față

Mamele a trei copii de la Școala Generala nr. 28 din Municipiul Constanța au mers în cursul zilei de 30 ianuarie la unitatea de învățământ pentru a depune plângeri cu privire la comportamentul agresiv al unui alt elev. După ce au plecat de la secretariatul școlii, femeile au intrat în școală și l-au luat la bătaie pe cel vizat de reclamații.

Elevul bătut are 14 ani și este în clasa a V-a a Școlii Generale nr. 28 și potrivit reprezentanților unității școlare, este un copil – problemă, fiind implicat și cercetat în mai multe situații create chiar de el, victimele fiind colegi de-ai săi, mai mici ca și vârstă. Ultima acțiune de „dominare“ s-a extins asupra a trei colegi, care au povestit acasă despre ceea ce li s-a întâmplat, iar mamele lor au mers la școală pentru a depune sesizare.

„Au venit la școala, au depus reclamații și fără să aștepte un răspuns la acestea au intrat în școală, copiii fiind în pauză. Când s-au întâlnit cu copilul respectiv, l-au luat la bătaie. Agresiunea a fost întreruptă de o profesoară de sport care era pe hol și a intervenit. Am fost înștiințată și am anunțat poliția. Vor răspunde în fața legii pentru acțiunea lor“ a declarat prof. Doina David, directoarea Școlii Generale nr. 28.

Întreaga scenă a fost surprinsă de camerele de supraveghere din școală, dar și de telefoanele mobile ale elevilor care au asistat la bătaie. Mama celui agresat a postat unul dintre filmulețe pe pagina sa de Facebook, cerând să i se facă dreptate, dar la poliție nu a ajuns pentru a depune plângere. Oamenii legii au demarat cercetările în urma sesizării unității de învățământ, stabilindu-se că doar două dintre cele trei mămici au participat efectiv la bătaie.

„La data de 30 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție au fost sesizați de directorul unei școli gimnaziale din municipiul Constanța asupra faptului că un elev al respectivei unități de învățământ ar fi fost agresat fizic, în pauza dintre cursuri, de două femei, în vârstă de 30, respectiv 37 de ani. Cele două persoane în cauză sunt mamele a doi elevi, colegi de clasă cu persoana vătămată. În cauză, polițiștii constănțeni efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Minorul agresat va fi examinat medico-legal și a fi formulate propuneri legale corespunzătoare,“ au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

În funcție de rezultatul medico-legal și dacă părinții celui agresat vor depune plângere, se va face și încadrarea penală și se vor lua măsurile necesare prin unitatea de Parchet competentă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Trackback / Pingback

  1. VIDEO Mamele agresoare din Școala nr. 28 au fost reținute și se cere arestarea lor | Constanța NEWS

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*