Doi bărbați din Constanța s-au ales cu dosare de cercetare penală după ce au fost prinși vânzând câteva zeci de exemplare de păsări mici într-o piață din municipiul Constanța.
Potrivit Poliției Județene Constanța, în cursul zilei de duminică, 21 noiembrie, polițiști din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu Constanța și un zoolog din cadrul Universității Ovidius Constanța au desfășurat o acțiune în zona unei piețe din municipiul Constanța.
„În urma activităților, polițiștii au identificat doi bărbați, care ofereau spre vânzare 60 de păsări sălbatice din specia carduelis, respectiv sticleți, scatii, florinți, cănărași ori cânepari, cu prețuri cuprinse între 15 și 20 de lei bucata”, au precizat reprezentanți ai IPJ Constanța.
Păsările au fost redate mediului natural, iar în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală, conform O.U.G. 57/2007 privind regimul ariilor protejate natural, conversația habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice.
Be the first to comment