VIDEO Doi tineri de 17 ani sunt bănuiți că au amenințat vânzătoarea unui magazin cu un pistol cu bile. Ei purtau cagule și au furat 1.000 de lei  

Pistol folosit la jefuirea unui magazin. FOTO Poliția Română

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat, la data de 9 aprilie, două percheziții domiciliare într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată, uz de armă fără drept și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Potrivit IPJ Constanța, în urma efectuării perchezițiilor, la sediul poliției au fost conduși 2 minori, de 17 ani, bănuiți de săvârșirea faptelor.

„Astfel, la data de 5 aprilie a.c., în jurul orei 18.00, cei doi, purtând cagule,  ar fi pătruns într-un magazin alimentar de pe bulevardul Ferdinand din municipiul Constanța. Prin amenințarea și executarea unui foc cu o armă neletală (pistol cu bile), ar fi deposedat-o pe vânzătoare de suma de aproximativ 1.000 de lei și un telefon mobil. Ulterior, ar fi părăsit locul faptei” – IPJ Constanța.

Cercetările în cauză continuă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*