Colectarea selectivă a deșeurilor ar trebui să devină un obicei pentru noi toți. Dana Săvuică vorbește depre cum protejează ea mediul încojurător.
“Cu siguranță este nevoie de mult mai multă educație civică. Noi suntem foarte ordonați și foarte curați când este vorba de casa noastră, ceea ce se întâmplă în casa noastră. Dar trebuie să înțelegem că tot casa noastră înseamnă și strada din fața casei și planeta în care trăim. Eu când eram la școala generală, țin minte că erau ore de educație civică. Mai mult decât atât, era obligatoriu să aducem maculatura: hârtia, sticle, borcane, absolut totul se aducea la școală și făceam o colectare selectivă. Deci, cred că acest gen de educație civică ar trebui reintrodus în școli și să fie obligatoriu.
Regulile de care țin eu cont zi de zi nu sunt neapărat reguli, ci pur și simplu sunt un stil de viață, au devenit stilul meu de viață, deci nu e nimic impus, nu e nimic nefiresc în ceea ce fac. Dar am grijă să colecționez revistele, ziarele, absolut tot ce aruncăm la gunoi mai degrabă pun deoparte în anumiți saci, sticle, borcane, la fel. Pe lângă asta, spre exemplu, dimineața, când mă spăl pe dinți este foarte simplu, mă spăl pe dinți cu robinetul închis, eu nu consum apa în momentul în care mă periez pe dinți, eu doar consum puțină apă atunci când îmi spăl gura. Deci, lucrurile astea trebuie să intre în natura noastră, să fie ceva firesc, să înțelegem că fiecare strop de apă, fiecare sticlă, fiecare hârtie, totul este prețios. Trebuie ori reciclat, ori protejat cu grijă.
E adevărat că românii care trăiesc în străinătate sau chiar cei care merg, pur și simplu, ca turiști, aplică regulile țării respective. Deci, noi știm să fim civilizați, important este să știm să o facem și la noi acasă. Din nou trebuie să spun acest lucru, că amenzile pe care ar trebui să le aplicăm, legile ar trebui să fie mult mai drastice, mai severe, în ceea ce privește curățenia și atunci, poate, vom fi și noi mai atenți cu ceea ce aruncăm pe fereastră, pe geamul de la mașină, în șanțuri, în ape. ” Ce ție nu îți place, altuia nu-i face.” Ia gândește-te puțin la asta! Hai să fim împreună pentru un oraș curat!”, a declarat Dana Săvuică.
Be the first to comment