Un adolescent din Constanța și-a pierdut viața și alte cinci persoane au ajuns la spital după ce un șofer fără permis a făcut o manevră greșită.
Teribilul accident a avut loc luni, 30 mai, la ora 21.40. Oamenii legii spun că un bărbat în vârstă de 27 ani a condus un autoturism Mazda înmatriculat în Bulgaria. Pe Bulevardul Aurel Vlaicu, la intersecția cu strada Petre Poni, el a făcut un viraj nepermis la dreapta. Mașina a fost lovită de un autoturism BMW care circula regulamentar din sens opus.
Impactul a fost atât de puternic încât autoturismul Mazda a fost rupt în mai multe bucăți. Partea din spate a fost aruncată pe trotuar, în fața unei spălătorii auto, acolo unde a lovit mai mulți pietoni care staționau.
Șoferul vinovat nu a fost găsit de polițiști la locul accidentului pentru că acesta a fugit acasă. Oamenii legii spun că individul a sunat apoi la 112 și a solicitat o ambulanță. Medicii de la Serviciul de Ambulanță Județean Constanța au găsit la locul tragediei un adolescent (16 ani) în stare de comă. El a fost transportat la spital, dar a murit la scurt timp. Tototadă, un alt bărbat este și el în stare gravă, iar alte două persoane aflate în mașină au suferit multiple traumatisme. Pietonii au scăpat cu viață.
Conducătorul auto care a provocat accidentul a fost reținut pentru 24 ore. El este acuzat de conducere fără permis, ucidere din culpă, vătămare corporală și părăsirea locului accidentului.
Iată imaginile teribilului accident care a avut loc în noaptea de luni, 30 mai.
Be the first to comment