VIDEO Consilierul local Tudorel Chesoi cere demisia directorului RADET, Liviu Popa: “Dacă nu pleacă, îl demitem noi!”

Tudorel Chesoi. FOTO Constanța NEWS
Tudorel Chesoi. FOTO Constanța NEWS

Consilierul local Tudorel Chesoi are dovezi că RADET lucrează împreună cu ENGIE în defavoarea constănțenilor și cere demisia directorului Regiei de Distribuție a Energiei Termice.

Chesoi a prezentat joi, 26 mai, într-o conferință de presă o serie de documente transmise de către ENGIE și RADET unui abonat la sistemul de termoficare public din Constanța. Consilierul Local spune că persoana în cauză a fost refuzată la branșarea la sistemul de gaze după ce conducerea RADET a transmis o informare privind datoriile Asociațiiei de Proprietari. Acest lucru s-a întâmplat în ciuda faptului că familia care solicita debranșarea era cu datoriile la zi.

“RADET Constanța coalizează cu fostul CONGAZ, actualul ENGIE. Când spun asta am la bază două adrese prin care colaborează cele două entități. Un cetățean a plătit 2500 lei pentru a fi branșat la sistemul de gaze și în loc să fie debranșat pentru că i s-au încasat banii, ENGIE răspunde că Asociația din care face parte persoana are datorii la RADET și până nu își achita datoria nu poate să-i efectueze lucrarea deși i-a luat banii”, a declarat Tudorel Chesoi.

Consilierul local s-a declarat profund nemulțumit de faptul că RADET a mers mult prea departe prin directorul Liviu Popa și a cerut demisia de urgență a acestuia.

“În loc să fie alături de constănțeni, conducerea acestei regii autonome subordonată Primăriei se situează împotriva cetățenilor. Din aceste motive, în calitatea mea de consilier municipal îi cer demisia domnului Liviu Popa, actual director RADET și cer demisia tuturor celor din Consiliul de Administrație. În cazul în care domnul Liviu Popa nu înțelege să-și dea demisia atunci am să întocmesc un proiect de hotărâre prin care am să solicit Consiliului Local să-l demită pe Liviu Popa”, a mai spus Tudorel Chesoi.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*