Polițiștii Secției 3 au fost sesizați miercuri, în jurul orei 17.40, prin 112 cu privire la producerea unui conflict între mai multe persoane, la intersecția străzilor București și Oborului.
„Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism în care se aflau două persoane ar fi fost blocat de alte două autoturisme în care s-ar fi aflat mai mulți bărbați. După ce ar fi blocat autoturismul, aceștia i-ar fi agresat pe cei doi ocupanți, ulterior provocând distrugeri și vehiculului”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.
Se fac cercetări pentru stabilirea identității tuturor persoanelor implicate și luarea măsurilor legale care se impun.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pentru remedierea unei avarii la instalatia interna de alimentare cu tensiune de la statia de pompare si tratare Calarasi din municipiul Constanta, SC RAJA SA este nevoita sa intrerupa furnizarea apei potabile astazi, 08 septembrie 2016, in […]
Măsura cea mai eficientă pentru recuperarea debitelor de la abonaţii rău-platnici este debranşarea de la sistemul de alimentare cu apă potabilă. În urma primirii avizelor de debranșare, majoritatea datornicilor, în doar câteva zile, îşi achită […]
Pentru remedierea unei avarii survenită în cursul nopții de 16 spre 17 mai la nivelul Stației de pompare și tratare Palas din Constanţa, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei pe magistrala cu diametrul de 1.000 mm ce alimentează cu […]
1 Trackback / Pingback