Un localnic din Mihail Kogălniceanu, Daniel Suru a postat pe pagina sa de Facebook mai multe filmări din trafic cu o mașină care circulă haotic pe DN 2A și care este urmărită până în curtea Aeroportului „Mihail Kogălniceanu“, la volan fiind, potrivit celui care a filmat, chiar directorul, Bogdan Ionuț Artagea. În filmări se vede cum mașina iese cu roțile din partea dreaptă în afara părții carosabile, semnalizează dreapta dar o ia spre stânga, apoi urca pe sensul giratoriu.
În urma postărilor cu pricina, președintele Partidului Mișcarea Populară, Claudiu-Iorga Palaz,
„cere public ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, demiterea directorului Aeroportului Mihail Kogălniceanu, Bogdan Ionuț Artagea, având în vedere faptul că din filmările menționate, acesta a circulat în stare avansată de ebrietate. Este incredibil cum un șef al unui obiectiv de o importanță națională să meargă beat pe drumurile publice, punând în pericol viețile cetățenilor, mai ales ținând seama de faptul că Aeroportul Mihail Kogălniceanu este un obiectiv strategic.
Totodată, solicităm ministrului de Interne, Carmen Daniela Dan, să dispună o anchetă în privința verificării faptelor care reies din filmările apărute în spațiul virtual.
În cazul de față, ne punem întrebarea cum se coordonează activitatea Aeroportului Mihail Kogălniceanu, dacă directorul acestuia este posibil să se afle periodic în astfel de stări de ebrietate,“ potrivit comunicatului de presă emis de PMP Constanța.
Contactat telefonic, directorul Aeroportului Mihail Kogălniceanu, Bogdan Ionuț Artagea, a recunoscut că el se afla la volan, dar nu consideră că a condus într-un mod deosebit:
„Am ieșit din aeroport și apoi m-am întors pentru că am primit un apel telefonic. Când mi-am pus căștile să vorbesc la telefon am pierdut puțin controlul direcției, atâta tot. Cât despre acuzațiile că aș fi condus băut…eu nu consum alcool pentru că am diabet. Nu m-a văzut nimeni consumând alcool vreodată. Altceva nu am de comentat“, a declarat acesta.
În urma mediatizării imaginilor cu pricina, cazul a ajuns și în atenția IPJ Constanța.
„Polițiștii constănțeni s-au autosesizat cu privire la aspectele semnalate și se fac verificări asupra aspectelor sesizate, urmând că la finalizare sa fie luate măsurile ce se impun“ au declarat reprezentanții IPJ Constanța.
UPDATE:
Bogdan Ionuț Artagea, cel vizat în filmări și comunicatul PMP a transmis un drept la replică:
„Având în vedere ca în spațiul public au apărut informaţii cu titlu de caracterizare a stării domnului Bogdan Ionuţ Artagea, ca flind 1n stare avansată de ebrietate, fără ca această afirmaţie să fie susţinută în nicio manieră şi de niciun fel de probă, consider că imaginea mea publică a fost in mod nejustificat şi grav afectată, motiv pentru care îmi rezerv dreptul de a Intreprinde toate demersurile pe care căile legale mi le pun la dispoziţie, in raport cu cele relatate şi cu persoanele/entităţile care au publicat, difuzat şi alimentat respectivele speculaţii. Exprimarea folosită în spaţiul public este vădit speculativă şi tendenţioasă, lipsită de orice minimă conduită morală, în condiţiile in care situaţia de fapt observată ar fi putut fi cauzată şi de o stare fizică precară, de moment, subliniază intenţia de inducere în eroare a opiniei publice şi a colaboratorilor, urmărindu-se in mod evident afectarea imaginii intregii instituţii şi a mea personală prin prisma funcţiei.“
Be the first to comment