Șase persoane au fost rănite, joi dimineață, într-un accident rutier ce a avut loc în localitatea Negru Vodă.
Potrivit polițiștilor constănțeni, accidentul s-a petrecut în jurul orei 07.30, când o femeie de 26 de ani a condus un autoturism pe strada Castanului din localitate și, ajungând la intersecția nedirijată cu strada Vasile Alecsandri, nu a acordat prioritate de dreapta unui autoturism, condus de un bărbat de 30 de ani, intrând în coliziune cu acesta.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorilor auto, precum și a patru pasageri din cel de-al doilea autoturism.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În luna martie, polițiștii locali constănțeni au fost puși în situația de a-i sesiza pe procurori în cazul a patru construcții ilegale, după ce proprietarii acestora au refuzat să se conformeze somațiilor emise. Alte persoane […]
În data de 28 noiembrie, consilierii locali din Medgidia sunt convocați în şedinţă extraordinară, începând cu ora 17.00, fiind vorba de trei proiecte de hotărâri, inițiate de către primarul Valentin Vrabie. Ordinea de zi este următoarea: […]
Inspectorii vamali din Portul Constanța Sud au descoperit, într-un container sosit din China pe adresa unei firme din Ucraina, bunuri contrafăcute ce purtau unor mărci de renume, a căror valoare pe piață de aproximativ 430.000 […]
Be the first to comment