Primăria Constanța s-a lăudat că nu a fost nevoie să deszăpezească și a fost de ajuns să trimită sărărițele pe marile bulevarde. Ce-i drept, pe acolo asfaltul era impecabil. Problemele apar însă pe străzile de cartier, care sunt pline de gheață și pentru care administrația locală nu are niciun plan.
Câțiva locuitori au găsit ocazia perfectă să scoată din grajd cel mai frumos cal și să-l înhame la sanie. Mijlocul de transport se descurcă foarte bine cu șoseaua acoperită de gheață, dar distracția lor îi poate costa scump.
Surse din cadrul IPJ Constanța au declarat pentru Constanța NEWS că deplasarea cu o sanie trasă de cal pe drumurile publice constituie contravenție și se sancționează cu 4 puncte – amendă (432 lei).
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Din cauza neacordării de prioritate la intersecția străzilor Baba Novac și Frunzelor, două autoturisme, un Matiz și un Logan au intrat în coleziune. În urma impactului, una dintre mașini s-a răsturnat pe carosabil, iar din […]
În cursul zilei de 18 octombrie, toți abonații RAJA din localitatea Hârșova nu vor avea apă potabilă la robinete până spre seară. Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de […]
Te doare gâtul pentru că stai prea mult la calculator? Doctorul Sorin Crăciunaș, medic primar Neurochirurgie la Ovidius Clinical Hospital ne vorbește astăzi despre această “boală a statului la calculator” – o afecțiune tot mai prezentă […]
Be the first to comment