Legenda NEVERSEA spune că, undeva în apele Mării Negre există o insulă misterioasă, unde timpul stă în loc. Generații de temerari au încercat să o găsească încă de mii de ani încoace, însă fără sorți de izbândă. O profeție milenară spune că cei care vor naviga cu o Arcă fermecată spre plajele insulei își vor putea trăi tinerețea fără bătrânețe. Din reflexia lunii pline, în apa liniștită a mării s-a ridicat o ființă milenară, Yana, protectoarea mărilor. Se spune despre Yana, că ea ar fi fost prima care a trecut prin portalul către Neversea, cu mii de ani în urmă și că este singura care îi poate călăuzi pe oameni, către deschiderea portalului spre locul unde nisipul din clepsidra timpului nu-și pune amprenta asupra vieții.
Festivalul NEVERSEA este cea de-a doua poveste magică a creatorilor UNTOLD, desprinsă din tărâmul nopții și al magiei. NEVERSEA își va deschide porțile pentru prima dată, în perioada 7-9 iulie 2017, fiind singurul festival din Europa ce va transforma experiența muzicală de la malul Mării Negre într-o călătorie unică. Peste 100 de artiști internaționali de top, printre care nume ce au făcut senzație la UNTOLD, dar și artisti care vor veni pentru prima dată în România, îi vor călăuzi pe festivalieri prin tărâmul plin de magie.
Drumul spre insula misterioasă, unde timpul stă în loc, va începe pe plaja NEVERSEA, din Constanța, aceasta fiind una dintre cele mai mari plaje de pe litoralul românesc, măsurând peste 200.000 mp. Timp de 3 zile, cele 7 scene amplasate pe țărmul mării îi vor ajuta pe cei peste 150.000 participanți să redescopere diversitatea muzicală, interacțiunea prin muzică, magia naturală a Mării Negre și bineînțeles, răsăritul la malul mării.
Neversea, cel mai mare festival pe plajă, de la malul Mării Negre!
Directorul General UNTOLD, Bogdan Buta și Primarul Muncipiului Constanța, Decebal Făgădău au semnat protocolul oficial de colaborare, ce vizează organizarea unui eveniment muzical de amploare. Astfel, începe călătoria spre NEVERSEA, festivalul verii de pe litoralul românesc.
Primele abonamente, la super ofertă, 200 ron plus taxe!
Prețul final al unui abonament la festivalul NEVERSEA va fi de 420 lei plus taxe, iar cei care se înregistrează pe www.neversea.com vor avea șansa să cumpere unul dintre primele 5.000 de abonamente la prețul promoțional de 200 de ron plus taxe. Abonamentele VIP vor fi disponibile începând de la 600 de ron plus taxe. Prima rundă de abonamente va fi disponibilă începând de miercuri, 12 aprilie, de la ora 18.00, doar celor care s-au înregistrat pe www.neversea.com.
Nicio referire la locul exact al festivalului!
In Mamaia? Pe plaja Modern? ?
@magda: zona aproximativa este plaja cunoscuta sub numele de “Tataia” si e situata intre Modern si Mamaia.