Doctorul Adrian Bîlbă, directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Consanța, a pregătir un cadou special pentru delfini, de ziua lor.
“Sunt animale inteligente, pește au suficient, au și supliment alimentar, dar nu aveau de citit. Le-am adus niște mijloace informative prin care ne educăm spectatorii despre cum comunică aceste animale. Sunetele sunt reflectate din mediu și se întorc înapoi direct în mandibulă, dinți, direct în piatra timpanică. Dinții vin plasați ca un diapazon, ca niște antene care realizează recepția sonoră”, așa a început directorul CMSN mica lecție video de biologie.
Adrian Bîlbă a explicat că Delfinii nu au urechi așa cum le știm noi. Urechea externă nu e funcțională, la fel și cea medie, iar urechea internă își preia sunetele din acea formațiune osoasă. Interesant de știut este și faptul că delfinii au două pupile.
“Printr-o pupilă văd în apă și prin a doua pupilă văd în aer. Prin cristalin care nu mai face niciun efort de acomodare, cum e cazul nostru, fie trece imaginea prin centrul lui, fie prin cealaltă fantă a irisului, pe la marginea cristalinului, imaginea din aer. În felul acesta delfinii văd în aer și în apă fără niciun efort. Noi încă nu am făcut o cameră foto. O să apară telefoane cu două camere foto. Delfinii au milioane de ani cu ochii aceștia”, a mai spus dr. Adrian Bîlbă.
Be the first to comment