VIDEO Autoturism răsturnat pe DN 3, între Constanța și Valu lui Traian

Autoturism răsturnat pe DN 3, între Constanța și Valu lui Traian

Salvatorii constănțeni au fost solicitați să intervină luni, 18 aprilie, după ce un autoturism s-a răsturnat pe câmp, în zona sensului giratoriu de pe DN 3, între Constanța și Valu lui Traian.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța, la fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD B Palas, dar și un echipaj de ambulanță.

Conform echipajului Serviciului de Ambulanță ajuns la locul accidentului, nu au existat persoane rănite în urma evenimentului rutier, persoanele aflate în autoturism reușind să iasă singure.

Accidentul s-a produs cel mai probabil din cauza vitezei neadaptate la carosabilul umed. Acesta este cel de-al doilea accident similar care are loc în zona respectivă în mai puțin de o săptămână.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*