Pompierii constănțeni au fost solicitați să intervină, vineri, pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, unde un autoturism fusese cuprins de flăcări.
„Am fost solicitați să intervenim pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism. De îndată la fața locului s-a deplasat o autospecială de stingere. Când au ajuns colegii au constatat că incendiul se manifesta la compartimentul motor. Din fericire a fost lichidat rapid, fără a se înregistra victime și fără a se extinde la restul mașinii”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea”.
Focul a distrus compartimentul motor al mașinii. Cauza probabilă a incendiului este un scurt circuit electric.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii au desfășurat acțiunea “Blocada” la Medgidia, iar cu această ocazie au dat amenzi de peste 5.000 de lei. Potrivit IPJ Constanța, la data de 17 septembrie, polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia au desfășurat […]
Trei noi dosare de cercetare penală pentru fals în declarații au fost întocmite la nivelul județului Constanța. Este vorba de persoane care au prezentat organelor de control adeverințe false prin care li se atesta faptul […]
Arhiepiscopia Tomisului a organizat până acum cinci transporturi umanitare către vama Isaccea, a anunțat luni, 7 martie, IPS Teodosie, într-o conferință de presă. Unul dintre ele a fost direcționat către protoieria Niculițel și mănăstirea Celic-Dere, […]
Be the first to comment