VIDEO Ambasadoarea SUA, în vizită la Constanța. S-a întâlnit cu primarul Vergil Chițac și a mers în port

Kathleen Kavalec, ambasadoarea SUA în România. FOTO Victor Radu

“Mă bucur să fiu alături de dvs., mă bucur să fiu din nou la Constanța, unde am fost acum 15 ani. Am avut o vizită foarte productivă. M-am întâlnit cu primarul (n.r Constanței), după aceea am fost în port, după aceea m-am întălnit cu cei de la firma Archer Daniels Midland (ADM, operator portuar), cu muftiul, apoi la Universitate (n.r. Universitatea “Ovidius”) și acum cu dvs., cu presa.”

Cu o declarație în limba română a început ambasadoarea SUA în România masa rotundă programată cu presa în incinta American Corner de la Universitatea „Ovidius’’ Constanța. În vizita de o zi la malul mării, Kathleen Kavalec a avut o întâlniri cu primarul Vergil Chițac, cu directorul General al Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța, Florin Vizan, cu muftiul cultului musulman, cu rectorul Universității, Dan Marcel Iliescu, şi cu studenţi şi profesori de la specializarea Studii Americane

“Vizita mea a vizat înainte de toate teme legate de securitate, parteneriatul de securitate dintre România și SUA, în particular pentru suportul acordat Ucrainei în acest război oribil, o agresiune neprovocată asupra Ucrainei. Am discutat și cu ceilalți interlocutori, cu primarul, dar și cu muftiul și cu cei de la ADM, despre ajutorul oferit refugiaților. Al doilea, cel mai mare grup de refugiați din Ucraina a venit în această zonă, cei mai mulți din Odessa. Am transmis aprecierea noastră pentru modul în care au fost primiți aici.” a menționat ambasadoarea.

Kathleen Kavalec a subliniat importanța parteneriatului strategic, mai ales în condițiile războiului din Ucraina și a precizat că în ultimul an efectivele militare americane, prezente în România s-au triplat. Kavalec este prima femeie ambasador american la București.

“Am fost foarte onorată pentru că președintele Biden m-a selectat pe mine pentru a fi ambasadorul SUA în România. În cariera mea am avut oportunitatea să lucrez în Rusia, Bosnia, Ucraina, așa că pot spune că știu această regiune bine și îi mulțumesc pentru încrederea cu care m-a învestit. Cât despre faptul că sunt prima femeie ambasador, sper că pot să ajut la creșterea rolului femeilor în societatea românească. M-am întâlnit cu femei membre ale Parlamentului și am discutat despre nevoie de a mări numărul lor în politică. “

Ambasadoarea a vorbit cu jurnaliștii și despre posibilitatea eliminării vizelor pentru SUA. Anul trecut ministrul Internelor, Lucian Bode, spunea că sunt șanse ca din 2024 să se întâmple acest lucru. Kathleen Kavalec a declarat că nu poate înainta un termen, dar a menționat că va lucra cu autoritățile române în acest sens. Licențiată în Ştiinţe Politice la Univeristatea Berkeley din California, Kavalec a fost numită ambassador la București la începtul acestui an. Are un master în politică externă la Universitatea Georgetown din Washington DC. Vorbeşte română, spaniolă, portugheză, franceză şi rusă și între 2005-2008 a mai lucrat în România ca atașat cultural. Ea îi succede în funcția de ambasador la București lui Adrian Zuckerman, care şi-a încheiat mandatul în ianuarie 2021.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*