Adrian Bîlbă a condus Complexul Muzeal de Științe ale Naturii timp de patru ani. La ultima evaluare realizată de către reprezentanții Consiliului Județean Constanța, Bîlbă a obținut nota 10 pentru performanțele sale. Oamenii care au văzut raportul de activitate au fost impresionați de rezultatele Complexului Muzeal, dar și de faptul că Adrian Bîlbă a reușit să crească veniturile instituției în fiecare an cu 30%.
Noua conducere a Consiliului Județean Constanța, în speță președintele Horia Țuțuianu nu pare să fie mulțumit de activitatea doctorului Bîlbă. Poate acesta este și motivul pentru care managerul Complexului și-a înaintat demisia.
“Sunt mai multe probleme constatate, domnul Bîlbă e un mare profesionist, dar în cursul zilei de ieri și-a înaintat demisia din funcția de manager. Mi-a cerut rezilierea contractului de management. Eu nu i l-am aprobat momentan și vom mai avea o discuție. Dânsul e un mare profesionist, dar aș dori ca la conducerea acestui Complex Muzeal de Științe ale Naturii să avem un manager bun care să poată coordona toate activitățile. Acolo avem și Acvariu, Delfinariu, Grădina Zoologică și Planetariu. În același timp l-aș dori pe domnul Bîlbă să rămână în cadrul Complexului pentru că este un foarte bun profesionist, este un bun doctor veterinar și cunoaște problemele animalelor”, a explicat Horia Țuțuianu.
Președintele Consiliului Județean Constanța spune că va numi un manager interimar, un funcționar din cadrul CJC care să preia datoriile administrative pentru următoarele șase luni, până la organizarea unui concurs.
Doctorul Adrian Bîlbă a explicat pentru Constanța NEWS care a fost motivația cererii sale de renunțare la contractul de management, dar și ce vrea să facă de acum înainte.
“Îmi doresc să încep o carieră științifică și rămânerea la Delfinariu ca voluntar sau muzeograf, după care, probabil și ca Director Științific, dacă va fi considerat oportun să acced la această funcție și printr-un concurs să o obțin. Vreau să fac și altceva pentru CMSN. Cu siguranță au fost și lipsuri, care au fost semnalate și de conducerea trecută și actuală a Consiliului Județean, lipsuri care arătau probleme de curățenie în curte fiindcă am trăit cu patru ani de șantiere”, a declarat Adrian Bîlbă.
Adrian Bîlbă a reușit să implementeze două mari proiecte europene care vizau reamenajarea Microrezervației, dar și schimbarea filtrelor de apă pentru Acvariu și Delfinariu. Managerul de la CMSN spune că a pierdut prin această decizie a sa 70 de subordonați și a câștigat 70 de colegi cu care acum se poate apuca să contribuie la educația celor care le trec pragul.
Bîlbă a amintit și faptul că un angajat al instituției trăiește cu salarii de la 700 la 1100 lei. Acesta este și motivul pentru care, la concursurile de ocupare ale posturilor, nu s-a mai înscris nimeni.
Be the first to comment