VIDEO Administrația Prezidențială îl laudă pe primarul Valentin Vrabie. Interesul pentru educație, apreciat la nivel înalt

Valentin Vrabie, primarul comunei Peștera. FOTO Adrian Boioglu
Valentin Vrabie, primarul comunei Peștera. FOTO Adrian Boioglu

Puțin primari din România se pot lăuda cu ceea ce au făcut pentru elevii din școlile păstorite de ei. Exemplul primarului Valentin Vrabie a ajuns însă până la urechile președintelui. Într-o dezbatere organizată de Asociația Elevilor din Constanța, Ligia Deca, Consilier de Stat pentru educație și cercetare în cadrul Administrației Prezidențiale l-a dat exemplu pe Vrabie.

Ligia Deca spune că Valentin Vrabie este cel mai vizibil exemplu de implicare a autorităților locale în problema educației.

Primarul comunei constănțene Peștera spunea într-un reportaj difuzat de Pro TV în luna decembrie 2015 că “degeaba avem drumuri dacă merg pe ele oameni needucați”. El făcea referire la faptul că primarii aleg de obicei să investească în lucruri vizibile, care îi ajută în campania electorală, dar uită să ajute și sistemul de educație.

În cei 8 ani cât a fost primar, Valentin Vrabie a reabilitat toate școlile și grădinițele din comună și satele învecinate și a construit o școală nouă, cu dotări demne de orice oraș mare al României. În plus, elevii nu plătesc fondul clasei și primesc gratuit tablete și biciclete. Abandonul școlar de la Peștera este Zero.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*