Un grav accident rutier a avut loc la Ghindărești în urma căruia trei persoane au murit și una a fost grav rănită.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a anunțat că în zona respectivă s-au deplasat mai multe autospeciale, dar și elicopterul SMURD.
“Am fost solicitați să intervenim la un accident rutier la Ghindărești. Din primele informații ar fi patru victime încarcerate, două declarat decedate, alte două inconștiente. Forțele alocalte la fața locului sunt echipajul SMURD C de Terapie Intensivă Mobilă, un echipaj SMURD B, autospeciala de descarcerare, elicopterul SMURD și un echipaj de la Serviciul Județean de Ambulanță”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Anamaria Stoica.
Centrul Infotrafic a transmis că în accident au fost implicate două mașini.
“Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN2A (E60) Constanța – Hârșova, în zona localității Ghindărești, județul Constanța, a avut loc o coliziune frontală între două autoturisme. În urma impactului, două persoane au decedat, iar alte două au fost rănite grav. Circulația este oprită total”, a transmi Infotrafic.
Din cele două persoane grav rănite în accident una a decedat. Cealalată, o tânără aflată în comă, a fost preluată de elicopterul SMURD și transportată la spital.
Be the first to comment