Vicepreședintele CJ Constanța, Daniel Learciu, a pierdut postul de consilier județean. Decizia Prefectului poate fi contestată

Daniel Learciu, vicepreședintele Consiliului Județean Constanța. FOTO Adrian Boioglu
Daniel Learciu, fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța. FOTO Adrian Boioglu

Liberal-democratul Daniel Learciu a fost demis din Consiliul Județean. Decizia de încetare a mandatului, înainte de termen, a fost semnată de Preferctul Județului Constanța, Dan Jeacă.

Learciu era consilier județean din partea ALDE Constanța, însă partidul care l-a promovat este și cel care i-a retras sprijinul.

Prefectul Județului Constanța a semnat, în data de 25.10.2018, ordinul de încetare de drept, înainte de termen, a mandatului de consilier județean  în cadrul Consiliului Județean Constanța al domnului LEARCIU-DUMITRU Daniel. De asemenea, prin același ordin, locul său de consilier județean a fost declarat vacant.

“Decizia de încetarea a mandatului de consilier județean a avut la bază sesizarea filialei ALDE Constanța transmisă instituției prefectului în luna septembrie”, se arată într-un comunicat transmis de Prefectura Constanța. 

Learciu poate să conteste decizia Prefectului.

Reprezentanții ALDE spun că propunerea organizației pentru funcția de consilier județean și vicepreședinte CJ Constanța ar putea fi Leonard Tănase. Acesta este președintele ALDE Mangalia.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*