Proaspătul contraamiral în rezervă își anunță candidatura pe blogul personal și pe Facebook. După ce decretul de trecere în rezervă i-a fost semnat de către președintele Klaus Iohannis, Vergil Chițac a postat un text în care vorbește despre planurile din viitorul apropiat. Postarea este însoțită de o fotografie în care rectorul Academiei Navale nu mai poartă haina militară, așa cum se întâmpla de obicei.
Redăm integral textul scris de Vergil Chițac:
“Odată cu trecerea timpului, guvernaţi de legea echilibrului universal, suntem puşi în faţa multor alegeri, unele mai importante, altele mai puţin. Unii numesc acest lucru destin, alţii hazard. Eu sunt determinist şi consider că suntem rezultatul deciziilor pe care le-am luat convinşi fiind că navigăm spre portul “Speranţei” cu “toate pânzele sus”. Ne dorim ca timpul să se dilate, iar siajul lăsat să aibă contur.
În urmă cu aproape treizeci de ani păşeam, pentru prima dată, pragul locului care avea să îmi schimbe viaţa pentru totdeauna: Academia Navală “Mircea cel Bătrân”. În toţi aceşti ani m-am dedicat cu multă pasiune învăţământului superior de marină, indiferent de poziţia pe care am ocupat-o. Am avut şi privilegiul de a conduce Academia timp de aproape 6 ani, fapt care m-a onorat profund.
După cum deja probabil că aţi aflat, preşedintele Klaus Iohannis a răspuns favorabil solicitării mele de a trece în rezervă în cadrul Ministerului Apărării Naţionale. Acest lucru se va întâmpla la data de 1 februarie.
Doresc să vă transmit cât se poate de sincer şi de deschis că voi rămâne şi în continuare strâns legat de activitatea Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, locul unde, împreună cu colegii mei, am reușit să aduc schimbarea. Iau în considerare cât se poate de serios participarea mea la alegerile locale din 2016 pentru Primăria Constanța. Orice decizie aș lua, voi merge mai departe cu demnitate.Am onoarea să vă salut!”
Be the first to comment