Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a anunțat, din nou pe pagina personală de Facebook, că a depus o cerere de finanțare pentru casarea a 5.000 de autovehicule, în cadrul Programului Rabla Local, iar „banii sunt garantați”, proprietarii urmând să primească 3.000 de lei.
„Contrar ideilor false pe care unii se chinuie cu orice preț să le propage pe plan local, municipiul Constanța a depus cererea de finanțare pentru casarea a 5.000 de autovehicule în programul Rabla Local, derulat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). Iar banii îi vom primi, sunt garantați, având în vedere că avem numărul de ordine 14, iar atribuirea se face pe sistemul <<primul venit, primul servit>>”, a scris edilul.
El a precizat că pe lângă finanțarea nerambursabilă de la AFM, Primăria va suplimenta bugetul programului cu încă trei milioane de lei, astfel că fiecare persoane care își va duce autoturismul la casat, va primi garantat 3.000 de lei.
„Așadar, avem 12 milioane de lei finanțare nerambursabilă, la care adăugăm încă trei milioane de la bugetul local. Un total de 15 milioane de lei, destinat radierii și casării a 5.000 de autovehicule, pentru care proprietarii vor primi în cont câte 3.000 de lei. Imediat ce AFM va anunța sesiunea de înscriere pentru beneficiarii persoane fizice, vom îndruma constănțenii să se înscrie în program pe site-ul AFM, iar ulterior vom începe procedura necesară încheierii contractului de finanțare cu fiecare persoană în parte”, a mai anunțat Vergil Chițac.
El spune că după semnarea contractului, proprietarii vor preda autovehiculul la colectorii autorizați conform legii, apoi îl vor radia din circulație și din rolul fiscal, iar la final, vor primi cei 3.000 de lei.
Be the first to comment