Urmărit internațional pentru o crimă comisă în Turcia, prins în Constanța de polițiștii de imigrări

Anchetă în desfășurare. FOTO Arhiva CTnews

Un bărbat urmărit internațional, căutat de către autoritățile din Turcia pentru crimă cu premeditare, a fost depistat de polițiștii de imigrări pe raza județului Constanța.

Potrivit Serviciului pentru Imigrări al județului Constanța, în dimineața zilei de miercuri, 08 septembrie, poliţiştii de imigrări, coordonați de către Direcția Migrație, au depistat pe raza județului Constanța un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Turcia, care era dat în urmărire internațională.

„Măsura urmăririi internaționale a fost instituită de către autoritățile din Turcia, întrucât bărbatul se sustrăgea de la executarea mandatului de arestare, pentru săvârșirea infracțiunii de crima cu premeditare”, au precizat reprezentanți ai Serviciului pentru Imigrări.

Acesta a fost predat polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța pentru măsuri potrivit competențelor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*