Sărbătorile de iarnă au darul lor aparte de a insufla oamenilor bunătate, iertare, bucurie și armonie. O parte dintre figurile importante ale vieții publice a orașului și județului Constanța a găsit răgazul de a adresa câteva cuvinte de însemnătate cetățenilor a căror existență zilnică depinde, uneori, de deciziile lor.
„A fost un an complex, ca să nu spun complicat. Mă adresez constănțenilor, cărora le știu dorințele, le știu așteptările, știu că ceea ce nu s-a făcut de 20-30 de ani ar dori să se facă mâine, dacă se poate, știu că avem aceleași dorințe. Împreună ne dorim să avem străzi mai frumoase, să avem parcuri, semafoare și tot ce înseamnă servicii publice de calitate. Îi rog să aibă răbdare”, este mesajul transmis de primarul Vergil Chițac, la final de an, constănțenilor, alături de tradiționalele urări de sărbători.
Prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, afirmă că le este recunoscător constănțenilor pentru empatia și toleranța de care au dat dovadă în anul care se încheie, dar și pentru luciditatea cu care au făcut față provocărilor oferite de 2022.
„Doresc să urez românilor și în special constănțenilor, un an bun, cu realizări, un an prosper, în care să se bucure împreună cu familiile de libertate și în care sper ca viața lor să se îmbunătățească un pic”, a fost mesajul deputatului liberal de Constanța, Mircea Banias.
Comandantul garnizoanei Constanța, contraamiral de flotilă Cornel – Eugen Cojocaru începe prin a mulțumi personalului militar și civil din Forțele Navale Române pentru profesionalismul de care a dat dovadă în anul de instrucție 2022, în special, dacă ținem cont că avem un război la graniță și continuă prin a ura Crăciun fericit și un an nou plin de realizări tuturor românilor.
Din partea directorului Administrației Porturilor Maritime Constanța, către locuitorii de la malul mării se îndreaptă urări de sănătate, putere de muncă și satisfacții alături de cei dragi. Florin Vizan mai afirmă că provocările anului 2022 nu au ocolit nici Portul Constanța, care însă a înregistrat „un nou record istoric, depășind pragul de 70 de milioane de tone” de mărfuri circulate.
Sărbători cu bine și multă liniște alături de familiile lor le dorește constănțenilor, dar în special navigatorilor și președintele Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu.
„Spiritul blând al Crăciunului și al sfârșitului de an să le cuprindă casa și sufletul, să aibă belșug în case și speranță în suflet”, transmite și directorul Administrației Canalelor Navigabile, Dan Georgescu.
O urare cât se poate de frumoasă a făcut și CEO-ul DP World România, unul dintre investitorii importanți din Portul Constanța, Cosmin Cârstea: „Cu ocazia sfârșitului de an, doresc tuturor constănțenilor, dobrogenilor, românilor, un final de an liniștit, înconjurat de dragoste, de oameni care bucură inimile”.
Din partea companiei Oil Terminal, directorul Sorin Ciutureanu adresează următorul mesaj: „Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, care, iată, sunt după o perioadă destul de grea traversată de concetățenii noștri, mă refer la perioada de pandemie, în care nu am avut ocazia să ne întâlnim și să petrecem sărbătorile așa cum se petrec ele tradițional, eu le urez tuturor sărbători fericite, cu liniște, sănătate și tot ce își doresc dumnealor”.
Din partea Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, urarea conducerii a venit prin vocea purtătorului de cuvânt, Crina Kibedi și sună în felul următor: „sărbători fericite, sănătate din plin și multe bucurii alături de cei dragi”.
SC RAJA SA, tot prin vocea purtătorului său de cuvânt, Irina Oprea, le transmite constănțenilor ca sărbătorile de iarnă să le lumineze casa și să le umple sufletul de bucuria Sfântului Crăciun.
„Multă sănătate, putere de muncă și putere de înțelegere și anul care vine să li se îndeplinească și cea mai mică dorință pe care o au”, este urarea care vine și din partea șefei Asociației de Dezvoltare Durabilă a județului Constanța, Ana-Maria Vătămanu.
„În prag de sărbători ar trebui să lăsăm animozitățile” – crede președintele PSD Constanța, Felix Stroe. Social democratul le transmite, pe final de an, alegătorilor săi, dar și celor care nu l-au susținut pe el și partidul său în alegeri să pună accent pe virtuțile care apropie oamenii: „ne apropie omenia, ne apropie respectul pentru ceilalți, empatia”, consideră Felix Stroe.
Un final de an cât se poate de bun, cât de poate de fericit le dorește constănțenilor și deputatul social-democrat Lucian Lungoci, iar crizele care au afectat calitatea vieții românilor și a constănțenilor implicit, să se diminueze în anul care vine.
„Au fost momente grele, au fost ani grei, ultimii ani au fost foarte, foarte grei și le doresc oamenilor ceea ce îmi doresc și mie, să fim sănătoși, pentru că este cel mai important, să avem familiile lângă noi și sunt convinsă că ne așteaptă vremuri mai bune”, își exprimă optimismul subprefectul județului Constanța, Marilena Dragnea.
Sănătatea este urarea de suflet pe care și președintele organizației Municipale a Partidului Social Democrat Constanța o adresează tuturor constănțenilor, indiferent de afinitățile politice. Ion Dumitrache își dorește să vadă oameni care bucură de liniște sufletească și care aleg să lase de-o parte încrâncenarea, invidia și alte vicii care sluțesc sufletul și care nu fac bine societății în care, cu toții, conviețuim.
Gânduri bune transmite tuturor locuitorilor județului Constanța și primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju: „Să nu ne piară speranța că, împreună putem, sănătoși să fim, să depășim orice obstacol care s-ar putea interpune în fața proiectelor pe care avem să le realizăm”.
De la primarul comunei Valu lui Traian vine, de asemenea, un mesaj de încurajare pentru constănțeni. Florin Mitroi le dorește acestora să fie puternici, așa cum au fost în ultimii trei ani, pentru a putea depăși vicisitudinile vremurilor pe care le trăim.
Din partea autorităților locale din Cernavodă, viceprimarul orașului, Șerif Cîrjali, adresează tuturor urarea de a petrece sărbători cât mai fericite și la mulți ani cu sănătate.
„Să fim mai buni, mai darnici, mai iubitori, să avem parte, în familie, de armonie. Mi-aș dori să fie un an fără restricții, fără pandemie, fără războaie, cu un procent cât mai mic de lucruri rele, negative ca cele care s-au întâmplat de-a lungul anului. Sigur că doresc tuturor putere de muncă, putere de a lua decizii cât mai înțelepte”, transmite, cu emoție și onestitate în glas și primarul orașului Ovidiu, George Scupra.
Poate cea mai complexă și profundă urare de aceste sărbători vine din partea Înalt Preasfinției Sale Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului: „Iubiți credincioși, iată, am ajuns și Crăciunul anului 2022. Este sărbătoarea familiei, a păcii, a dragostei, a armoniei. Se adună copiii la părinți, nepoții la buncii. Cei de departe vin acasă. Sărbătoarea această să ne aducă tuturor pace în sufletele noastre, să ne aducă bucuria că Fiul lui Dumnezeu și-a înnoit nașterea și ne înmulțește darurile sale, ne aduce prinos de har și de sfințenie, de bucurie și de înțelepciune. (…) La mulți ani, tuturor!”
Be the first to comment